Totul se petrece atât de repede.
Viaţa mea e ca un tren de mare viteză, ...despre care nu ştiu încotro merge.
Un lucru e sigur. Mi s-a dat o a doua şansă. Binecuvântarea Divină.
Trebuie să cred că viaţa mea are un scop. Atunci, de ce sunt plin de îndoială? Harţuit de demoni reali sau închipuiţi? înfricosat de viitoare provocări, şi vânat de umbrele trecutului?
Oare Dumnezeu ştie ce sunt? Dar eu?
Sunt înger sau un monstru?
Şi de ce nu pot vedea diferenţa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu