Toţi avem nevoie în viaţă şi căutăm vase care să ne satisfacă anumite nevoi... nevoi care nesatisfăcute se transformă în frustrări ce ne blochează evoluţia şi ne ameninţa chiar existenţa.
Astfel de vase pot fi :... oala în care preparăm produsele brute pentru a ne asigura hrana zilnică şi trebuie sa fie de calitate pentru o buna nutriţie... farfuria din care consumăm ce am pregătit, farfurie ce trebuie sa fie curată pentru a nu ne îmbolnăvi şi a mânca cu plăcere... paharul din care sorbim licorile bahice, neapărat acesta trebuie sa fie strălucitor pentru a ne crea satisfacţie... un alt vas important în casele noastre este vaza de preţ în care ne punem florile, vază pe care o aşezăm în cel mai vizibil loc să o vadă toţi cei ce ne trec pragul pentru a ne mândrii.
Într-un final din mâncare rămân resturi... vinul se mai acreşte... florile se ofilesc... şi totul sfârşeşte în coşul de gunoi... vas care poate fi oricum, nu contează aspectul, calitatea sau curăţenia… doar îl folosim pentru a ne arunca mizeriile şi îl ţinem sub chiuvetă, ascuns de orice privire.. şi totuşi este vasul de care avem cea mai mare nevoie pentru ca mizeria să nu ne umple casa.
Dar dacă ar exista un coş de gunoi minunat, utopic, autoreciclabil în care să aruncăm tot ceea ce este stricat si să găsim lucruri proaspete, să vărsăm vinul stricat şi să putem găsi şampanie, să aruncăm florile ofilite şi să luăm trandafiri îmbobociţi, şi toate astea fără a mai fi nevoiţi să îl aruncăm pentru a nu ne sufoca mirosul pestilenţial al mizeriilor noastre.
Dacă ar exista aşa ceva îl vom dori oare şi vom avea puterea sa îl decorăm, să ne lăudăm cu ceea ce am găsit, vom putea fi mândri că este doar al nostru şi vom găsi lucruri frumoase oricând dorim… sau îl vom privi doar ca pe un coş de gunoi obişnuit şi îl vom folosi ca atare până când preaplinul gunoaielor noastre îi vor stinge focul si nu se va mai produce autocombustia, dar obişnuindu-ne să nu îl mai aruncăm zilnic va începe să se reverse şi să miroasă din ce în ce mai urât până în momentul în care nu vom mai suporta şi treziţi din mirarea faptului că nu mai găsim nimic bun ne vom spune într-un final « era doar un coş de gunoi » şi îl vom arunca… continuând să folosim coşuri de gunoi pe care le aruncăm zilnic…
În viaţă ne folosim unii de alţii, avem nevoie de asta pentru a supravieţui, colegi şi şefi la locul de muncă, membrii ai familiei, amici si prieteni, sclavi sociali pe care ne vărsăm micile răzbunări şi frustrările de toţi avem parte în viaţă… mai buni, mai răi, mai frumoşi, mai urâţi pe care îi putem abandona sau înlocui prin simpla noastră voinţă… dar oare vom găsi vreodată utopia omului care ne iubeşte cu adevărat?… şi dacă prin absurd da… ce vom face? Ne putem domina natura animalică… sau vom reuşi să evoluăm?.....................
