Şcoala Vieţii - Arta de a fi

…de la PRIETENI adunate….

2009-10-26T21:40:00.003+02:00

Oamenii intră in viata noastră pentru un MOTIV, SEZON sau o VIAŢÂ…

Când o să ştim “DE CE ?”, o sa ştim ce să facem pentru acea persoana...

Când cineva intraă in viaţa noastrâ pentru un MOTIV,... este pentru a îndeplini o nevoie pe care am exprimat-o…
Au intrat pentru a ne asista în momentele dificile,… sa ne îndrume… şi să ne acorde sprijin,…
Sa ne ajute fizic,… emoţional… sau spiritual.
Pot părea ca fiind trimişi de Dumnezeu şi sunt...
Sunt acolo pentru motivul pentru care noi avem nevoie sa fie….
Apoi,… fără vre-o greşala din partea noastră… sau într-un moment inoportun,… această persoană va spune sau face ceva pentru a aduce această relaţie la sfârşit…
Câteodată ei mor… Câteodată doar se îndepărtează…
Câteodată îşi fac de cap… şi ne forţează pe noi să adoptăm o poziţie.
Ceea ce trebuie să realizăm este… că nevoia noastră a fost satisfacută,… dorinţa noastră îndeplinită,… munca lor terminată.
Rugăciunea noastră a fost auzită… şi acum este timpul să mergem mai departe….

Unii oameni intră in viaţa noastră pentru un SEZON,… fiindcă a venit rândul nostru să ne bucurăm,… să creştem,… să învăţăm…
Ei ne aduc o stare de linişte… sau ne fac să râdem…
Ei ne pot învaţa ceva ce nu am mai făcut…
Ei ne pot da, de obicei, o cantitate incredibila de bucurie…
Crede, este real…. Însa doar pentru un sezon…..

Relaţii de o VIAŢĂ… ne invaţă lecţii pentru o viaţa,…
Lucruri pe care trebuie să construim… pentru a avea o fundaţie emoţională solidă ….
Treaba noastră este sa acceptăm lecţia..,
Să iubim acea persoană şi să punem ceea ce am învăţat în practică în toate celelalte relaţii şi aspecte ale vieţii noastre….

Se spune că dragostea este oarba,… dar prietenia este clarvazatoare….

http://www.youtube.com/watch?v=ki_NH1G_ePY

Trupul înfloreşte doar când sufletul are o misiune.

2009-10-25T19:33:00.006+02:00

Toatã viaţa mea am încercat sã ajut oamenii...Dar nu-mi amintesc sã fi ajutat cu adevãrat pe cineva....

Un vas stricat... O carapace goalã... Ce e un om fãrã minte, fãrã amintiri?... O fantomã?... Un trup în cãutarea unui suflet?.......

Fãrã o busolã care sã ne ghideze, cum putem şti dacã destinul nostru e sã cãutãm binele sau sã ascultãm de demonii ce ne şoptesc în ureche?...

Simt ca viaţa mea a rămas o foaie albã care asteaptã sã fie scrisă......

Coşul de gunoi....

2009-09-04T14:24:00.005+03:00

Toţi avem nevoie în viaţă şi căutăm vase care să ne satisfacă anumite nevoi... nevoi care nesatisfăcute se transformă în frustrări ce ne blochează evoluţia şi ne ameninţa chiar existenţa.

Astfel de vase pot fi :... oala în care preparăm produsele brute pentru a ne asigura hrana zilnică şi trebuie sa fie de calitate pentru o buna nutriţie... farfuria din care consumăm ce am pregătit, farfurie ce trebuie sa fie curată pentru a nu ne îmbolnăvi şi a mânca cu plăcere... paharul din care sorbim licorile bahice, neapărat acesta trebuie sa fie strălucitor pentru a ne crea satisfacţie... un alt vas important în casele noastre este vaza de preţ în care ne punem florile, vază pe care o aşezăm în cel mai vizibil loc să o vadă toţi cei ce ne trec pragul pentru a ne mândrii.

Într-un final din mâncare rămân resturi... vinul se mai acreşte... florile se ofilesc... şi totul sfârşeşte în coşul de gunoi... vas care poate fi oricum, nu contează aspectul, calitatea sau curăţenia… doar îl folosim pentru a ne arunca mizeriile şi îl ţinem sub chiuvetă, ascuns de orice privire.. şi totuşi este vasul de care avem cea mai mare nevoie pentru ca mizeria să nu ne umple casa.

Dar dacă ar exista un coş de gunoi minunat, utopic, autoreciclabil în care să aruncăm tot ceea ce este stricat si să găsim lucruri proaspete, să vărsăm vinul stricat şi să putem găsi şampanie, să aruncăm florile ofilite şi să luăm trandafiri îmbobociţi, şi toate astea fără a mai fi nevoiţi să îl aruncăm pentru a nu ne sufoca mirosul pestilenţial al mizeriilor noastre.

Dacă ar exista aşa ceva îl vom dori oare şi vom avea puterea sa îl decorăm, să ne lăudăm cu ceea ce am găsit, vom putea fi mândri că este doar al nostru şi vom găsi lucruri frumoase oricând dorim… sau îl vom privi doar ca pe un coş de gunoi obişnuit şi îl vom folosi ca atare până când preaplinul gunoaielor noastre îi vor stinge focul si nu se va mai produce autocombustia, dar obişnuindu-ne să nu îl mai aruncăm zilnic va începe să se reverse şi să miroasă din ce în ce mai urât până în momentul în care nu vom mai suporta şi treziţi din mirarea faptului că nu mai găsim nimic bun ne vom spune într-un final « era doar un coş de gunoi » şi îl vom arunca… continuând să folosim coşuri de gunoi pe care le aruncăm zilnic…

În viaţă ne folosim unii de alţii, avem nevoie de asta pentru a supravieţui, colegi şi şefi la locul de muncă, membrii ai familiei, amici si prieteni, sclavi sociali pe care ne vărsăm micile răzbunări şi frustrările de toţi avem parte în viaţă… mai buni, mai răi, mai frumoşi, mai urâţi pe care îi putem abandona sau înlocui prin simpla noastră voinţă… dar oare vom găsi vreodată utopia omului care ne iubeşte cu adevărat?… şi dacă prin absurd da… ce vom face? Ne putem domina natura animalică… sau vom reuşi să evoluăm?.....................

http://www.youtube.com/watch?v=Kdx1-Gm_cL4

Legături şi destăinuiri

2009-08-28T23:12:00.008+03:00

Pe această planetă trăiesc aproximativ 7 miliarde de oameni... fiecare e unic... diferit.

Care sunt şansele pentru asta? Şi de ce? E vorba numai de biologie? Fiziologia care determină această diversitate?

O colecţie de gânduri, amintiri şi experienţe care ne generează un loc special al nostru... sau ceva mai mult? Poate că e vorba de un plan suprem care ghideaza aleatorul Creaţiei... ceva necunoscut care rezidă în suflet şi ne oferă fiecăruia un set unic de provocări care ne vor ajuta să descoperim cine suntem cu adevărat.

Şi totuşi suntem interconectaţi... legaţi printr-un fir invizibil... cu un potenţial infinit si o structură fragila.

Deşi suntem interconectaţi, suntem doar simpli indivizi.... vase goale care pot fi umplute cu infinite posibilităţi.

Un amestec de gânduri, de convingeri... o adunare de amintiri şi de trăiri disparate.

Pot fi eu însumi, fără astea?

Poţi fi tu insuţi ?

Deşi avem impresia că experienţele noastre sunt doar ale noastre... că nimeni nu ne inţelege... credem că numai noi avem dreptul să simţim o anume bucurie... sau că numai nouă ni se poate întâmpla o neîmplinire... totuşi există suflete la tot pasul care s-au confruntat cu trăirile noastre doar că se intâmplă foarte rar.... ca omul să aibă încrederea sau curajul să le destăinuie... consideând acest fapt o slăbiciune... dar daca ne-am gândi că această exprimare ar ajuta alte fiinţe să înţeleagă mai bine ce li se întâmplă....

Mulţumesc Laura...

http://paulet.wordpress.com/2009/06/30/tristetea-de-dupa/

Lupte interioare...

2009-08-26T21:28:00.005+03:00

Există un moment, în orice război când totul se schimbă... Momentul în care drumul se frânge... alianţele şi frontul se modifică... iar regulile jocului sunt rescrise.

Astfel de momente pot schimba caracterul bătăliei... pot deturna timpul... pot ilumina sau intuneca priveliştea. Aşa că facem orice pentru a le înţelege.... pentru a fi pregătiţi de schimbare, ne cercetăm spiritul, ne înfrângem teama, ne controlam forţele şi căutăm semnele şi în stele.

Dar aceste momente... aceste schimbări ale jocului... rămân un mister.

Mâna invizibilă a destinului mişcă piesele ca pe o tablă de şah... indiferent cât ne pregătim pentru ele... cât de mult rezistăm schimbării... cât de mult anticipăm schimbarea... cât ne luptăm cu rezultatul inevitabil...

... în final... nu suntem niciodată pregătiţi cu adevărat... atunci când loveşte.

De pe drum...

2009-08-26T21:15:00.005+03:00

În orice călătorie, călătorul trebuie să-şi pună întrebarea: "oare am urmat calea corectă?"

Multe drumuri sunt lungi şi întortocheate... pline cu cei care s-au rătăcit...

Unii îşi croiesc singuri drum, ghidaţi de soartă... căutând nu un anumit loc... ci un suflet asemenea...

Alţii păşesc împreună, găsind siguranţa unul în braţele altuia...

Unii se abat de la cărare pentru a evita tentaţia...

Dar cei care urmează drumul privnd doar înainte, excluzând alte vriante, nu reuşesc să vadă unde i-a dus...

Şi adesea sunt prea surprinşi să vadă unde au ajuns...

Idealism...

2009-08-22T21:17:00.002+03:00

...Când toţi oamenii vor afla că frumosul este frumos, va apărea şi ceea ce este urât.
...Când toţi vor afla că binele este bine, va apărea răul.
...De aceea, fiinţa şi nefiinţa se nasc una pe cealaltă, ceea ce e greu şi ceea ce e uşor se creeaza una pe cealaltă, ceea ce e lung şi ceea ce e scurt se leagă reciproc; ceea ce e înalt şi ceea ce e scund se determină reciproc, contopindu-se, ajung la armonie, ceea ce precede şi ceea ce urmează se succed.
...De aceea cel intelept infăptuieşte lucrurile prin nonacţiune şi realizează învăţătura fără mijlocirea cuvintelor.

...Atunci toate fiinţele vor înflori şi el nu le va refuza nimic.

...El creează şi nu posedă ceea ce a creeat, face şi nu se foloseşte de ceea ce a făcut, înfăptuieşte lucrurile şi nu se mândreşte.

...Pentru că nu se mândreşte, nici o fiinţă nu-l părăseşte.

Pentru adolescenţi... de orice vârsta...

2009-08-21T10:42:00.003+03:00

Frumuseţea şi Urâţenia s-au întâlnit, odată, la malul mării, îmbiindu-se, una pe cealaltă: „Hai în apă, să ne scăldăm!”

Şi-au scos degrabă hainele, iar după o vreme, ieşind din valuri, Urâţenia şi-a pus pe ea vestmintele Frumuseţii, văzându-şi de drum.

Mai apoi, a ieşit şi Frumuseţea din apa mării şi, văzând lipsa straielor, a fost năpădită de ruşine şi teamă la gândul că va rămâne goală. Dar, de nevoie, a îmbracat hainele pe care le lăsase Urâţenia, văzându-şi apoi de căile ei.

Din ziua aceea, bărbaţii şi femeile cad în greşeală ori de câte ori le este dat să se întâlnească.
Puţini sunt cei care caută cu băgare de seamă să afle chipul şi trăsăturile Frumuseţii, cunoscându-le sub straiele care le ascund.
Şi mai rari, încă, aceia care nu se lasă înşelaţi de vestmintele Urâţeniei.

Timpul...aliat sau inamic?

2009-08-21T00:40:00.003+03:00

În timp omul invaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a inlaăţui un suflet

...şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva

...şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,

...şi aşa, omul începe sa înveţe... că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni,

...şi aşa omul începe sa-şi accepte căderile cu capul sus si ochii larg deschisi,

...şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate in ASTĂZI şi ACUM,

...pentru că terenul lui "mâine" este prea nesigur pentru a face planuri... şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

...Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.

...Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori...

...Şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros şi omul învaţă şi învaţă...şi cu fiecare zi învaţă.

...Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, ţnseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

...Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubeasca cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, iţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

...Iţi dai seama doar cu timpul că dacă eşti alături de o persoană doar pentru a-ţi întovăraşi singurătatea în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

...Ajungi cu timpul să înveţi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

...Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

...Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar a ierta e ceva ce doar sufletele adevarat mari o pot face.

...Cu timpul întelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la acceaşi intensitate.

...Cu timpul iţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge dupa cei pe care i-ai lăsat să plece.

...Cu timpul iţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată.

...Cu timpul iţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ...

...Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, va determina ca în final ele să nu mai fie aşa cum sperai.

...Cu timpul iţi dai seama că în realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci clipa pe care-o trăiai exact in acel moment.

...Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum nu mai sunt..

...Cu timpul vei invăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui ca ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

...Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

Vom putea vreodată schimba ceea ce suntem?

2009-08-20T19:28:00.001+03:00

Când ne descoperim forţa interioară... potenţialul nostru nu are limite... viitorul e plin de promisiuni... prezentul e plin de speranţe.

Dar când ne negăm instinctele... acestea luptă împotriva năzuinţelor noastre profunde.

Acolo începe incertitudinea... pentru cei care se tem de ceea ce va urma..

Cea mai importanta intrebare...

Vom putea vreodată schimba ceea ce suntem?

Oare totul a fost modelat de la început?...

Sau ne stă in putere să ne schimbăm destinul?...

Dintre toate capacităţile noastre... liberul arbitru e cel care ne face unici.... prin el avem o şansă mică... unică... de a păcăli soarta.

Şi numai prin el... putem redeveni oameni.

Luptă sau fugi

2009-08-20T19:04:00.001+03:00

Pentru a supravieţui în această lume, îi ţinem aproape pe cei de care depindem.

Le incredinţăm speranţele şi temerile...

Dar ce se întâmplă când ne pierdem încrederea?

Unde fugim când lucrurile în care credem se disipă in faţa ochilor noştri?

Când totul pare pierdut, viitorul... o necunoscută,... existenţa noastră e în pericol...

Nu putem decat saă fugim!

Când ne confruntăm cu cele mai groaznice coşmaruri ale noastre, opţiunile sunt puţine:

...Luptă sau Fugi.

Sperăm să găsim puterea să ne confruntăm temerile.

Dar uneori... în ciuda firii noastre... fugim.

Dar dacă acest coşmar se transforma în vânătoare?

Atunci unde ne putem ascunde?

Pământul este imens... e suficient pentru a putea ascunde orice.... de la destin ...la divinitate.

Doar dacă vei găsi un loc destul de îndepărtat... pentru a te ascunde... la marginea lumii, unde domneste serenitatea... mângâierea aerului marin... pacea adusă de îndepartarea pericolelor... voluptatea tristetţii...

...şi poate... pentru o clipă... ai impresia că ai scapat.

Poţi fugi departe... poti sa-ţi iei micile măsuri de siguranţă.

Dar chiar ai scăpat?... Poti scăpa vreodată?

Sau e adevărul pe care nu ai tăria sau viclenia de a-l ascunde destinului?

Lumea nu e mica... noi insa, suntem...

...iar soarta ne poate găsi oriunde.

Am ameţit...

2009-08-19T22:32:00.001+03:00

Totul se petrece atât de repede.

Viaţa mea e ca un tren de mare viteză, ...despre care nu ştiu încotro merge.

Un lucru e sigur. Mi s-a dat o a doua şansă. Binecuvântarea Divină.

Trebuie să cred că viaţa mea are un scop. Atunci, de ce sunt plin de îndoială? Harţuit de demoni reali sau închipuiţi? înfricosat de viitoare provocări, şi vânat de umbrele trecutului?

Oare Dumnezeu ştie ce sunt? Dar eu?

Sunt înger sau un monstru?

Şi de ce nu pot vedea diferenţa?

Inceputuri

2009-08-19T15:48:00.001+03:00

În a şasea zi, Dumnezeu l-a creat pe om după propria imagine.

Acum noi suntem cei care trebuie să distinga binele de rau... lumina si... întunericul... în fiecare din noi, zace capacitatea de a decide ce ne ghideaza acţiunile.

Aşadar, ce-i face pe unii să aleagă altruismul, nevoia de a se devota unui lucru mareţ, în timp ce alţii cunosc doar interesul personal, izolandu-se intr-o lume numai a lor?

De ce unii caută doar dragostea, chiar si neîmpărtăşită, în timp ce alţii sunt conduşi de frică şi trădare?

Unii isi văd alegerile drept o dovadă intunecată a lipsei lui Dumnezeu, în timp ce alţii urmează calea unui destin nobil.

Dar la final, lumina, întunericul binele sau răul... Ceea ce alegem nu e neapărat ceea ce ne trebuie.şi de multe ori ne poate aduce in pragul distrugerii.

Căci asta e gluma universală supremă, adevaratul dar pe care Dumnezeu l-a lasat in urmă.